Treceți la conținutul principal

Puncte de dantelă lucrate cu acul-Mijloc de steluță

     Puncte de cusături întrebuințate pentru ornamentarea pânzelor sau al diferitelor mileuri. Să încercăm să ne familiarizăm cu aceste tehnici de lucru în speranța că nu s-au pierdut încă și să nu lăsăm să se aștearnă praful pe treptele memoriei. Ca să evidențiezi modelele ai nevoie de puncte care să ateste finețea și delicatețea cu care a fost executată cusătura. Nu spun că sunt ușoare dar dacă iubim frumosul merită să urmărim și de ce nu să și încercăm...
      Fac parte din grupa anourilor și pot avea mijlocul gol sau plin. Se lucrează împletind cu acul pornind de pe marginea lucrului întrebuințat (mileului) spre interior, înfrumusețând golurile prin umplerea lor cu punctul feston.
     Se împarte cercul cât mai egal și se lucrează folosind din nou punctul feston cât mai lejer dar ținând firul întins. Rândul al doilea se lucrează pe primul rând, rândul al treilea și toate rândurile care urmează se vor lucra trecând cu acul peste tot grupul de rânduri lucrate anterior. La sfârșit se trece cu acul printr-un grup de umplutură ascunzând firul și-l trecem prin marginea modelului întărind-ul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macrame - Şnurul simplu, șnurul dublu

Se lucrează cu croșeta 2 ochiuri de lanț, se revine la primul ochi cu un picioruș  scurt, se întoarce lucrul și mai facem un picioruș scurt. Pe croșetă vom avea un ochi iar pe marginile șnurului au apărut 2 fire laterale, prin care vom introduce croșeta și vom apuca firul pe sub ele, rezultă 2 ochiuri pe croșetă, scădem ochiurile la unul.  Cele două fire le vom numi ochiuri laterale.

Curs de croitorie- Cum se coase-fermoarul la pantalon

      Coaserea fermoarului la pantalon are ca scop prelucrarea celor două părți care formează deschizătura șlițului respectiv partea de mijloc a feței pantalonului . Acest lucru se face în următorii pași :      1. Se aplică întăriturile pe ambele părți ale șlițului , respectiv stânga și dreapta , prin presare cu călcătorul.      2. Se execută surfilatul la mașina de cusut triplock sau zigzag  (folosind aceeași culoare de ață ca a materialului folosit ) a rezervelor și al dublurii.

Puncte și cusături ornamentale-Punctul în urma acului

             Pentru punctele de ornamentație nodurile se fac numai la însăilat pentru fixarea țesăturilor. Altfel spus firul se ascunde prin împunsături mici în același loc iar pe urmă se ascunde acoperind-ul cu un alt punct de cusătură sau de broderie.